Este deja o frumusețe și știm sigur că, pe zi ce trece, devine tot mai drăgălașă. Dar dincolo de asta, e trist să o vedem cum crește în adăpost și nu într-o familie, acolo unde ar trebui să învețe ce înseamnă iubirea, joaca, liniștea. Are toată inocența și curiozitatea unei copilării care nu ar trebui irosită între gratii, ci trăită din plin, lângă oameni care s-o iubească.
Nu merită și ea o șansă să iasă din adăpost, să simtă ce înseamnă un cămin? Să meargă la plimbare, alerge prin iarbă, să aibă jucării, și poate un prieten blănos sau un copil lângă care să crească?