Ne uitam la el cum in anii de cand e la noi s-a schimbat total. A trecut de la puiul crescut la biberon, la puiul care se juca vesel cu fratii lui, la tanarul adult care a ramas singur, fara fratii lui, care au plecat in adoptie, la adultul care este acum, resemnat, bucurandu-se cu putinul pe care i-l ofera viata.
Este drept ca i-am vazut si transformarea fizica, pana si coloritul i s-a schimbat, dar tot frumos a ramas.
Ares este un fost puiut din seria “rulotarilor” cum le zicem noi, celor 7 frati gasiti intr-o punga aruncati la gunoi. Aveau cateva zile de viata. Ei au fost crescuti la biberon de noi, apoi cand au crescut mutati intr-o rulota de la adapost, care le-a fost casuta pana au terminat schema de vaccinare si au putut fi mutati in adapost.
S-au facut 6 ani de cand este la noi, 6 ani de adapost. Speram ca urmatorii ani sa ii petreaca intr-o familie, ca si fratii lui.
Cat de ghinionist sa fie? Din 7 pui, el sa fie ultimul ramas… Pana la urma 7 e numar norocos, asa ca isi va serba cei 7 ani de viata acasa la el, daca ii veti da aceasta sansa.
Pentru a adopta un animal, avem nevoie de câteva informații despre tine!