Donez Ziua de Naștere animalelor de la Kola Kariola

Bună dragilor, sunt Andra Dădău și asociația Kola Kariola face parte din viața mea de peste 8-9 ani. Dacă aș vrea să scriu tot ce am trăit alături de oamenii care au înființat-o, nu mi-ar ajunge o viață întreagă. Au fost ani plini, în care mi-am găsit locul și scopul, lângă animale și lângă oamenii care le respectă și iubesc.

Am crescut uitându-mă la emisiuni cu animale, pe Animal Planet și Discovery, și mi se părea incredibilă munca acelor oameni. Credeam că în România e imposibil, pentru că atunci când eram copil nici nu existau asociații de protecția animalelor. Apoi viața și familia cereau altceva de la mine: școală, carieră, „drumul clasic”. Dar nu regret nicio secundă alegerea pe care am făcut-o târziu în viață, să lucrez pentru animale. Cariera e pentru alții. Pentru mine, asta e un vis împlinit, chiar dacă nu e deloc simplu și vine cu o mare încărcătură psihică și emoțională.

De 8 ani am și jobul la care visam, datorită lui Marius și Elenei, care au crezut în mine. Ei sunt echipa care a reușit ce puțini reușesc într-o viață să facă, un adăpost modern pentru câini, un sanctuar care adăpostește animale de fermă salvate de la chin, colaborări cu medici excepționali și o campanie de sterilizări gratuite care salvează vieți.

Rolul meu? Să găsesc familii responsabile pentru câinii și pisicile salvate. Poate sună simplu, dar e o muncă imensă. Și o satisfacție uriașă atunci când reușești să pui punct fericit unei povești triste.

Anul acesta nu a fost ușor pentru mine, nici tânără nu mai sunt, și toate „boalele” din lume parcă au vrut să mă viziteze. Dar sunt bine. Și, ca în fiecare an, îmi donez ziua de naștere animalelor pe care le iubesc și care mi-au dat un scop în viață.

Așa că vă rog, dacă vreți să îmi faceți un cadou, faceți-l lor: că e hrană pentru un cățel, un balot de fân pentru un cal sau un măgăruș, sterilizarea unei pisici sau a unui câine, pentru mine, asta e cadoul ideal.
Am jobul ideal, e normal să vreau și cadouri ideale. 😄

Mulțumesc din suflet! ❤️