
Un depozit al nostru, aproape de adăpost
Acum ceva timp am închiriat un depozit în orașul Pantelimon. La ce ne trebuie? Pentru hrană de animale, diverse lucruri pentru căței, saltele, pături, așternuturi, cutii, jucării, lese, zgărzi și alte bunuri pe care le folosim în permanență la adăpost și la sanctuar.
Când am închiriat, prețul era acceptabil, însă a crescut sistematic până la 3350 lei pe lună. În zona în care se află aceste spații de depozitare sunt mai mulți căței, iar de unul dintre ei ne-am ocupat noi, l-am sterilizat și l-am întreținut. Recent ni s-a atras atenția că nu este agreată prezența câinilor în zona de depozite, lucru care a pus capac situației, așa că am hotărât să reziliem contractul.
Am stat totuși și am calculat că putem rezolva problema cu trei containere. În 17 luni de chirie am compensa suma necesară pentru containere, care în final vor rămâne ale noastre.
Astăzi ne-au fost facturate primele containere, iar costurile sunt mari. Este o investiție importantă, dar necesară. Ne dorim să avem un spațiu al nostru, stabil, aproape de adăpost, unde să nu mai fim la mâna nimănui și să putem lucra în siguranță pentru animalele salvate. Așa vom elimina riscul de a fi evacuați sau de a plăti chirii care cresc constant fără justificare.
Este un efort financiar mare pentru noi, dar unul care rentează pe termen lung. Vă rugăm să ne fiți alături și de data aceasta. Avem nevoie de sprijinul vostru pentru a putea merge mai departe. Fiecare donație contează.








