Adoptă un animal azi
Adopția unui animal de companie este un angajament pe termen lung iar îngrijirea lui presupune timp și costuri (hrană, vaccinări, accesorii, tratamente)
dog
gallery-image gallery-image gallery-image

Serena

Vârsta

7 ani

Talie

Medie

Sex

Femelă

Descriere

Nu am putut rămâne indiferenți când am văzut pe Facebook o postare cu Serena, o cățelușă numai piele și os, abia trăgându-și suflul lângă groapa de gunoi de la Focșani. Obișnuiam să o alintăm ,,Schiloada’’, însă odată petrecându-și timpul într-un țarc din adăpost, acum o putem alinta ,,Obeza’’, din cauza lipsei de mișcare. Hrana, vitaminele și câteva zile la veterinar pentru analize au fost suficiente pentru ca Serena să se pună pe picioare, să se îngrașe, transformându-se în minunăția de cățelușă care este acum. Ca și ceilalți, a împărțit casa cu noi și s-a bucurat de prezența noastră până când a trebuit sa o ducem în adăpost, fiindcă nu apăruse nici măcar o cerere de adopție pentru ea. Cazuri grave, cu nevoie de recuperare fizică și psihică i-au luat locul în casa noastră, ea fiind uitată. Serena este un alt suflet care a sperat că va ajunge într-o familie iubitoare, însa tot ce i-am putut oferi este adăpostul. Este o cățelușă tânără, este frumoasă, vaccinată, microcipată și sterilizată, plină de energie și afecțiune. Și totuși ea stă în adăpostul nostru, sperând ca într-o zi o va alege cineva.